Povestea pomului de Crăciun. De unde a început totul, de ce creștinismul nu are nicio legătură
Pomul de Crăciun, un simbol încărcat de magie și bucurie, are origini îndelungate și fascinante, fiind un element central în celebrarea sărbătorii Crăciunului.
Pomul de Crăciun, de-a lungul secolelor
Tradiția împodobirii pomului de Crăciun a luat amploare în Europa Centrală și în statele baltice, cu precădere în Estonia, Germania și Livonia (astăzi Letonia). Aici, creștinii protestanți au adus în case arbori împodobiți, marcând începutul unei practici încărcate de semnificație.
La început, pomul de Crăciun era tradițional decorat cu „trandafiri din hârtie colorată, mere, obleți, sclipici și dulciuri”.
Creștinii moravieni au adus o inovație importantă, începând să ilumineze pomii cu lumânări, înlocuite mai târziu cu lumini de Crăciun odată cu apariția electrificării.
Astăzi, gama de ornamente este vastă, incluzând elemente tradiționale și moderne precum ghirlande, globuri, sclipici și bastoane de dulciuri.
Vârful pomului este adesea împodobit cu un înger sau o stea, reprezentând fie pe Îngerul Gabriel, fie Steaua Betleemului, elemente cheie din povestea Nașterii.
În plus, elemente comestibile precum turta dulce, ciocolată și alte dulciuri sunt populare și sunt atârnate de ramurile pomului cu panglici, aducând un plus de savoare și aromă la atmosfera festivă.
În ceea ce privește istoria, pomii de Crăciun au luat naștere în Europa Centrală și în statele baltice în timpul Renașterii, avându-l pe reformatorul creștin protestant Martin Luther asociat cu introducerea lumânărilor aprinse pe un copac peren.
Prima mențiune documentată a unui pom de Crăciun datează din secolul al XVI-lea, când luteranii germani au plasat un astfel de pom în Catedrala din Strasbourg, în 1539.
Există o relație între pomii de Crăciun moderni și „pomul paradisului”, din piesele medievale de teatru care erau prezentate pe 24 decembrie, ziua comemorării lui Adam și a Evei.
Asemănător ieslei de Crăciun, pomul Paradisului a fost ulterior plasat în case, merele fiind înlocuite cu obiecte rotunde precum bile roșii strălucitoare.
Totuși, de unde a început totul
Yggdrasil, în cosmologia nordică, este un arbore sacru imens. Alte surse au propus o legătură între simbolismul primelor înregistrări documentate ale Pomului de Crăciun în Germania, în jurul anului 1.600, și arborii din tradițiile precreștine, deși această afirmație a fost contestată.
Potrivit Encyclopedia Britannica, „Utilizarea arborilor pereni, a coroanelor și ghirlandelor pentru a simboliza viața eternă era o obișnuință a vechilor egipteni, chinezi și evrei.
Cultul copacilor era des întâlnit printre europenii păgâni și a supraviețuit convertirii lor la creștinism în obiceiurile scandinave de a decora casa și grajdurile cu arbori pereni la Anul Nou pentru a alunga diavolul”.
Se crede că și romanii obișnuiau să-și decoreze casele cu arbori pereni pentru a sărbători Saturnalia, deși nu există înregistrări istorice în acest sens.
Vikingii și saxonii venerau copacii. Povestea Sfântului Bonifaciu care taie Stejarul lui Donar ilustrează practicile păgâne din secolul al VIII-lea printre germani.
Prima dovadă a arborilor împodobiți asociată cu Ziua de Crăciun este în gildurile decorate cu dulciuri pentru a fi savurate de ucenici și copii.
În Livonia (astăzi Estonia și Letonia), în anii 1441, 1442, 1510 și 1514, Frăția Capilor Negri a ridicat un arbore pentru sărbători în casele de breaslă din Reval (acum Tallinn) și Riga.
În ultima noapte a sărbătorilor de dinaintea sărbătorilor, pomul era dus în Piața Primăriei, unde membrii frăției dansau în jurul lui.
După Reforma Protestantă, astfel de copaci se găseau în casele familiilor protestante de clasă superioară ca un pendant al ieslelor catolice de Crăciun.
Vezi și: Ce se mănâncă în Ajun de Crăciun. Obiceiul care aduce noroc și belșug în casă